Înaintând propunerea de Regulament privind plantele obținute prin noi tehnici genomice, Comisia Europeană a călcat pe un teren controversat, stârnind preocupări profunde atât în cadrul organizațiilor Uniunii Europene, cât și în societatea civilă cu privire la potențialele efecte nefaste asupra biodiversității, sănătății umane și a mediului. Această inițiativă legislative, având ca scop facilitarea introducerii și circulației plantelor modificate genetic, trezește temeri de urgență cu privire la aplicarea principiilor de precauție și sustenabilitate în sectorul agroalimentar.
Prin adoptarea propunerii care exceptează anumite plante cu modificări genetice de la evaluările riguroase ale riscurilor și măsurilor de etichetare, se creează un precedent periculos, diminuând standardele de siguranță și transparență necesare pentru protecția consumatorilor și a mediului. Există o necesitate imperioasă de a revizui această abordare, având în vedere implicațiile profunde asupra soiurilor naturale de plante, care se află sub amenințarea imediată a extincției și a încrucișării cu specii modificate genetic. Aceste preocupări sunt amplificate de riscurile reprezentate de utilizarea nereglementată a tehnicilor de modificare genetică de către actori neautorizați, cu potențial de impact negativ asupra biodiversității și sănătății publice.
Este esențial ca orice măsură legislativă adoptată în acest domeniu să se bazeze pe principiile fundamentale ale dreptului la sănătate, la un mediu sănătos și la informația corectă și completă pentru consumatori. Drept urmare, este imperativă consolidarea mecanismelor de supraveghere și monitorizare a impactului noilor tehnici genomice asupra mediului și sănătății umane, în strânsă colaborare cu Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară și alte entități relevante, pentru a asigura un nivel înalt de protecție a cetățenilor UE și a patrimoniului natural.
În plus, este de o importanță capitală instituirea unei bănci europene de semințe tradiționale, care să funcționeze ca o măsură proactivă de conservare a diversității genetice și ca un instrument de suveranitate alimentară. O astfel de inițiativă este un pas esențial în direcția prezervării patrimoniului alimentar al Uniunii Europene și a autonomiei strategice în fața provocărilor actuale și viitoare.
În concluzie, este de datoria instituțiilor europene să acționeze cu prudență maximă și responsabilitate, având în vedere complexitatea și sensibilitatea subiectului. Trebuie să se angajeze într-un dialog amplu și incluziv cu toate părțile interesate, inclusiv societatea civilă și comunitatea științifică, pentru a asigura că orice decizie luată este bine fundamentată, echilibrată și, mai presus de toate, protejează sănătatea publică, biodiversitatea și drepturile fundamentale ale omului. Această abordare este singura cale prin care putem asigura o justiție durabilă și interesele viitoarelor generații.